Sictir (fluent)

TERIBILÍST, -Ă, teribiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care vrea să pară extraordinară, teribilă, grozavă; (om) excentric, extravagant. – Teribil + suf. -ist.

Am observat că mai nou e la modă să fii sarcastic. Toată lumea e sarcastică. Tot jegul care nu ştie să scrie şi să vorbească corect s-a născut de fapt cu umor fin, cu spirit de observaţie ager ca un vulture pe ecstasy şi latura critică a lui Liiceanu mai mare decît părul de la cur. Toate pizdulicile de 16 ani de pe Facebook au trecut acolo, la limbi cunoscute, "Sarcasm (fluent)". Mai sublim ca băşina unui zeu. Toţi bobîrnacii care se amuză la glumele lui Doru Octavian Dumitru, se cacă pe ei de rîs la "Friends" sau "La bloc" şi care-l au pe House ca idol au impresia că glumele lor copiate şi traduse prost din seriale au de fapt un substrat fin şi inteligent şi că rezonează numai în minţile celor culţi. Toate cîrpele care se cacă băşini de aur de cînd a devenit la modă să bei Mojito şi să citeşti Bukowski (o combinaţie la fel de bună ca berea cu usturoi) - care nu ştiu de fapt diferenţa dintre ironie şi sarcasm şi care au cîte trei bloguri unde scriu poezii şi texte în care, surprinzător, personajele principale sînt ele, dramele lor patetice şi iubirile ieftine marca Truman Capote - au impresia că Virginia Woolf se uită la ele şi zîmbeşte din mormînt.

Mă mai amuză şi varianta spirituală a panaramelor de mai sus, aia care la known languages a trecut "Body language". Care are impresia că stăpîneşte limbajul trupului purtînd uniformă de şosea de centură şi că-i maestră a acestuia atunci cînd reuşeşte să stea zece minute deasupra fără să scoată o băşină din pizdă. Aia citeşte cărţi despre aure şi spiritism dar dă din buci pe reggaeton pînă face febră musculară. Care se îmbată din două beri şi te lasă să-i bagi mîna la mij de parcă ai căuta după monede în automatul de cafea.

Însă preferatele mele sînt tipele care ascultă Pink Floyd. Pentru că e cool şi la modă să asculţi Pink Floyd. E cult şi sublim. Mai ales cînd n-ai nici o treabă cu formaţia, cînd de fapt te urci în fiecare vineri seară pe masă în Bamboo (sau orice alt club de la tine din comună) şi fluieră toţi indienii care-şi maschează transpiraţia cu parfum de contrabandă după tine, iar la sfîrşitul serii primeşti o sticlă de Alexandrion pentru materialul de labă pe care l-ai asigurat clienţilor plătitori. Dar tu asculţi Pink Floyd, înţelegi perfect ce-a vrut să spună Waters cînd a zis "We don't need no education" şi mai că ţi-ar căca ochiul o lacrimă cînd auzi "Wish you were here" şi-ţi aduci aminte de cum o luai în cur în căpiţa de fîn acum un an, de la Mehmet.

Poftim, sarcasm: